În timp ce românii au plecat în masă în străinătate, un fenomen opus are loc – mulți străini se stabilesc în România. Presa română caută, poate exagerez, un pic nevrotic, o explicație pentru fenomen: ce caută acești străini la noi? Mulți străini stabiliți în România au fost chemați la televiziune, au dat interviuri, au scris articole în ziare, au cântat, au dansat sau au gătit la concursuri – și, consecvent, apare această vorbă – străinul îndrăgostit de România! Mă cam enervează! Parcă altfel nu se explica – străinul s-a îndrăgostit de România. A luat o decizie lipsită de rațiune, a fost vorba de o vrajă a minții care l-a pus pe drumul lui dubios – de la confortul său occidental la hazardul care se cheama România, ce nu face omul când este îndrăgostit? Orbit de frumusețea Romaniei nu a văzut ce zace dedesubt. Punând astfel fenomenul în această lumină, trădează cât de puțină încredere există că lucrurile vor funcționa între străini și România. Nu cred că este corect – mulți dintre noi am observat Romania cu răbdare, am analizat calm situația ajungând la concluzia că România ar putea fi o îmbunătățire calitativă a vieții noastre pe termen lung.
O să ilustrez motivele mele pentru mutarea mea în România cu un exemplu simpatic din Olanda, din sectorul florilor. Trandafirul pe care l-ați cumpărat astăzi, sau primit, în numele dragostei provine probabil de la piața Flora de lângă Amsterdam. Olandezii s-au specializat de mult în creșterea florilor, au pus la cale un sistem care servește întregul glob cu produsele lor, dar sectorul nu este atât de romantic sau inocent cum pare. Lângă fermierul care cultiva florile este nevoie de contabili, experti in logistică si creditare, un expert în bursă, de fiscalitate pentru export, unul în chimicale și nutrienți, încălzire, multiplicare, modificare genetică mai recent. O grămadă de oameni la birou care se ocupă de acest trandafir, oameni care nu au nicio treabă cu natura. Daca a-i intrebi ce job au raspunsul lor te baga in ceata. Dar nici fermierul nu mai are legătură cu pământul – poate nu știați – dar trandafirul nu a crescut în sol, crește la un metru înălțime, în cutii de plastic, într-un mix de nutrienți, sub lumina care nu se stinge niciodată, ca să aibă spor la creștere. Ce așteptați de la o floare pentru care nu te mai apleci când o culegi, o floare care nu a simțit aerul de afară sau soarele, nici zi nici noapte, care nu a cunoscut nici-un anotimp – cum să aibă floarea același efect deasupra iubita dumneavoastră?
Am ales trandafirul ca un simbol, pentru a nu mai discuta despre legume, animale, industrie sau sectorul bancar. Trandafirul arata bine, poate chiar are un miros, dar ce e mai greu de observat – a pierdut esenta, a ramas fara semnificatie – a fost crescut doar pentru bani. Sistemul capitalist ne-a inconjurat cu lucruri fara semnificatie, piata dicteaza ce mancam, cum ne îmbrăcăm, în ce credem și cum ne informăm – cu un singur scop – profit. Ei reusesc sa creeze cerere, sa starneasca dorinta – simti ca ai nevoie de ce ofera ei – optimizarea profitului lor ne-a făcut să cumpărăm trandafiri în februarie.
In sistemul capitalist munca nu mai este o mândrie de a stăpâni o meserie, a devenit doar sursă de venit. Casa nu mai leagă omul cu trecutul familiei, a devenit un bun consumabil, indiferent unde or fi, și o investiție bineînțeles, dar fără sufletul trecutului. Luată cu banii împrumutați de la bancă, care obligă proprietarul să asigure și casa și viața lui, să nu se întâmple ceva neplăcut! Așa că toate valorile care cândva au dat sens vietii noastre au devenit cifre – un sistem unidimensional cu un singur criteriu – banii. Valoarea omului nu mai constă în rolul pe care îl joacă în societate sau în ce adaugă vietii oamenilor din jur. Se măsoară in ce are – bunuri adunate, un număr – o cifră de afaceri.
La suprafață nu pare ceva grav, omul trăiește atât de comod că nici nu-și dă seama de unde vine nemulțumirea lui. Când nu mai poate pleaca în vacanță să scape de viața de acasă. Alții merg la psiholog, iar alții recurg la o gamă de dependențe – sunt multe semne că societatea occidentală nu se află într-o stare bună. Dar puțini inteleg în ce constă problema – că totul este lipsit de semnificație, totul a devenit superficial și artificial – prin ceea ce promovează sistemul capitalist ca si libertate, s-a creat un gol în capul oamenilor pentru care nu răspunde nimeni. Dar sistemul e ca un matrix – e aproape imposibil să arunci o privire peste margine (decât dacă te muți în România, în Carlibaba câteodată am senzația că mă uit drept sub ciucurile covorului).
Și așa am ajuns înapoi la atracția pe care o are România deasupra străinilor, aici se poate trăi altfel. Aici daca esti indragostit poți să aștepți Dragobetele, la întâi Martie faci mărțișoare sau cauți ghiocei – România are încă un alt spirit, nu v-ați lasat condamnati la statutul de consumator. Aici poți să pregătești mâncare din produse locale, sau din gradina ta chiar, aici poti sa cresti si animale si faci tuica cat vrei. Romanul si a dat seama că nu tot ce ne oferă occidentul e tocmai ce trebuie. Si poate-poate Romania gaseste un alt drum spre viitor, evita greselile occidentului – aici văd motivul speranței străinilor din România. România ar putea să devină – the best of both worlds, o societate care trăiește în siguranță și bunăstare (pământ și resurse sunt destule) unde se discută conștient și profund ce trebuie preluat din ce „oferă” occidentul și ce trebuie păstrat din calitatile proprii.
România – the best of both worlds ar putea sa devine o miscare in jurul caruia se pot aduna romani si strain – nu trebuie multa implicare din partea guvernului, oamenii stiu ce au de facut. Dar in caz ca guvernul ar vrea să susțină mișcarea oamenilor înapoi spre sate, spre o viață mai naturală as propune cateva masuri utile. Un program de subvenție pentru oamenii care stau la oraș, si au o casă bătrânească la sat, ca să întrețină casa și prin asta si legătura lor cu comunitatea de origine. O masura ca companii internaționale precum Aldi, Lidl sau Kaufland să cumpere o parte din asortimentul lor din România, sau chiar de la producători mici locali. Si o reglementare a sectorului bancar, ca să echilibram supraîndatorarea la oraș și lipsa totală de creditare la țară. Si bineinteles un program de stimulare a repatrierii românilor plecați. Dar poate pun prea mare speranță în politică. Deocamdată suntem conduși de un guvern care pune totul la cale ca România sa ajunga – the worst of both worlds, o țară sugrumată de regulile europene, dar fără bunăstarea, corectitudinea și dreptatea care există în occident. Am auzit că 2024 este un an electoral – eu scriu cel mai bine în Carlibaba, dar sper că dumneavoastră puneți odată piciorul în prag în București.
Aici în Cârlibaba nu trece o zi, sau o noapte, fără să mă opresc din mers măcar o dată să admir ce se petrece în jurul meu – animale, stele, apa Bistriței, răsăritul, de fiecare data îmi taie altceva respirația. Câteodată mă disperă iarna, atâtea luni cărăm lemne sa facem foc în toate sobele. Dar…, când vine primăvara vine cu o bucurie existențială, pe care o împărtășim cu toată natura, versanți întregi de flori aduc lauda Creatorului – aici primăvara nu e un fapt divers observat prin geamul biroului privind peste autostradă.
